Cum cureti rapid scaunele tapitate din bucatarie

Scaunele cu tapiterie din material textil sunt foarte practice, estetice si trainice, insa au un mare dezavantaj: se mudaresc incredibil de repede. Pete de suc, pete de ulei, diverse alte unsori si murdarii – cu siguranta stii despre ce vorbim. Sa nu mai spunem ca, in timp, aduna praf si isi pierd din culoarea initiala. Ti-e rusine sa-ti primesti musafirii la masa, din cauza scaunelor murdare? Iata ce trebuie sa faci pentru a avea din nou scaune curate si frumoase.

scaune.gif

Aspira tapiteria

Probabil te intrebi de ce este necesar sa faci acest lucru. Ei bine, trebuie sa o faci pentru a elimina o parte din praful si impuritatile acumulate in interiorul tapiteriei. Daca ai curata scaunele fara sa parcurgi acest pas, toata murdaria din interior s-ar aduna la suprafata, ingreunandu-ti munca. Asadar, aspira cu grija tapiteria scaunelor.

Umezeste tapiteria

Dupa ce ai aspirat suprafata textila, umezeste-o usor cu apa calduta. Poti umple cu apa o sticla cu atomizor, pentru ca lichidul sa fie distribuit uniform.

Presara bicarbonat de sodiu pe tapiterie

Urmatorul pas consta in presararea unei cantitati mici de bicarbonat de sodiu pe suprafata tapiteriei. Cu degetele, freaca usor praful, pentru a-i grabi efectul. Practic, bicarbonatul nu curata textilul, insa absoarbe o parte din murdarie si te ajuta sa o speli mai usor.

Curata tapiteria cu otet si detergent de vase

Intr-un bol, amesteca jumatate de ceasca de otet si jumatate de ceasca de apa cu 1-2 linguri de detergent de vase. Avand o actiune degresanta, detergentul va dizolva mudaria impregnata in tesatura. Daca te gandesti ca scaunele tale vor avea un puternic miros de otet, trebuie sa stii ca acesta va disparea foarte repede. Ba mai mult, va anihila si mirosul neplacut din tapiterie.

Spala tapiteria cu o bucata de perdea

Daca ai prin casa o perdea pe care nu o mai folosesti, iata ca i-ai gasit o intrebuintare. Materialul din care este realizata perdeaua produce o cantitate mare de spuma in contact cu apa. Asadar, inmoaie o bucata de perdea in amestecul facut anterior si freaca cu grija toata tapiteria. Insista pe zonele cu murdarie mai persistenta. Iti recomandam sa nu freci agresiv tapiteria, pentru a nu o deteriora. Daca ramane exces de spuma pe material, indeparteaza-l cu o carpa curata.

Dupa ce termini de spalat scaunele, lasa-le deoparte si pregateste un vas cu apa curata, calduta. Inmoaie o carpa curata in apa si sterge bland fiecare scaun, pentru a elimina cat mai mult detergent impregnat in tesatura.

Este bine sa lasi scaunele sa se usuce natural, la temperatura camerei. Acest proces poate dura mai mult sau mai putin, in functie de grosimea tapiteriei. Daca ai posibilitatea, poti scoate scaunele afara, pentru a le usca la soare.

In cazul scaunelor cu tapiterie pretentioasa, din materiale fine, este indicat sa eviti utilizarea bicarbonatului de sodiu si sa diminuezi cantitatea de otet. Daca ai posibilitatea, testeaza solutia pe o suprafata ascunsa.

Deoarece scaunele de bucatarie se murdaresc rapid, iti recomandam sa le protejezi cu huse. In comert gasesti o multime de modele de huse cu diferite imprimeuri, astfel ca le poti intrebuinta si ca elemente decorative.

 
83
Kudos
 
83
Kudos

Now read this

De ce sa lasi curatarea canapelei in grija unei firme de curatenie

Curatarea canapelelor pare o treaba usoara la prima vedere, insa este suficient sa te apuci de treaba, pentru a-ti da seama ca, de fapt, lucrurile sunt mai complicate decat credeai. O canapea reprezinta o investitie financiara... Continue →